Africa de Sud completează tabloul națiunilor calificate în semifinale, după succesul cu 26-3 în fața Japoniei, în ultimul sfert de finală. Așadar, în careul de ași se vor întâlni Noua Zeelandă – Anglia și Africa de Sud – Țara Galilor, meciuri programate la sfârșitul săptămânii viitoare. Echipele din Emisfera Sudică au jucat și acum 4 ani în semifinale.
Japonia a ajuns în premieră în sferturile de finală ale unei Cupe Mondiale și a bătut toate audiențele în materie de rugby. În grupă, niponii au învins două națiuni din Six Nations, Irlanda cu 19-12 și Scoția cu 28-21, fapt care le-a determinat pe gazde să creadă că orice este posibil. Chiar și o repetare a scenariului de acum 4 ani, când Japonia a produs o alte mare surpriză prin succesul cu 34-32 în fața Africii de Sud.
Springboks au început tare, cu o încercare realizată după numai 4 minute, dar niponii nu s-au lăsat ”dărâmați”. Din contră, au pus suflet în joc și au degajat mult entuziasm la orice acțiune. Japonia a fost preocupată permanent de atac, nu a aruncat mingile la întâmplare, a încercat să joace la mână chiar din propriul ”22”. Stilul de joc al gazdelor a plăcut, doar că niponii nu au reușit să spargă în niciun moment defensiva sud-africană.
Springboks au compensat cu foarte multă forță, care i-a „tăiat” pe japonezi în partea secundă. Rămasă fără multe resurse, Japonia a fost taxată în ultimele 20 de minute cu alte două eseuri. Africa de Sud a câștigat în cele din urmă cu un avans confortabil (26-3) și rămâne în cursă pentru al treilea titlu mondial din istorie.
Japonia – Africa de Sud 3-26 (3-5)
Japonia: Ryohei Yamanaka (Lomano Lemeki 59), Kotaro Matsushima, Timothy Lafaele, Ryoto Nakamura, Kenki Fukuoka; Yu Tamura (Rikiya Matsuda 47), Yutaka Nagare (Fumiaki Tanaka 71); Keita Inagaki (Isileli Nakajima 47), Shota Horie (Atsushi Sakate 72), Jiwon Koo (Asaeli Ai Valu 63), Luke Thompson (Wimpie van der Walt 54), James Moore, Michael Leitch (cpt), Pieter Labuschagne (Amanaki Mafi 11), Kazuki Himeno.
Lovitură de pedeapsă: Tamura 1.
Africa de Sud: Willie Le Roux, Cheslin Kolbe (Frans Steyn 71), Lukhanyo Am, Damian De Allende, Makazole Mapimpi; Handre Pollard, Faf De Klerk (Herschel Jantjies 73), Tendai Mtawarira (Steven Kitschoff 54), Bongi Mbonambi (Malcolm Marx 37), Frans Malherbe (Vincent Koch 54), Eben Etzebeth (RG Snyman 62), Lood De Jager (Franco Mostert 66), Siya Kolisi (cpt) (Steven Kitschoff 11), Pieter-Steph Du Toit, Duane Vermeulen (Francois Louw 67).
Eseuri: Mapimpi (min. 4, 70), De Klerk (min. 66). Transformare: Pollard 1. Lovituri de pedeapsă: Pollard 3
Cartonaș galben: Mtawarira (min. 10).
Sursa foto: rugbyworldcup.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER